Biserica Evanghelică din Câlnic, ridicată în secolul al XIII-lea şi aflată în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, a fost restaurată şi sfinţită în...
UNESCO a adăugat vechea Mănăstire Sfântul Ilarion, cunoscută şi sub numele de Tell Umm Amer, din Gaza, pe lista siturilor pe cale de dispariţie, ca urmare...
Via Appia, faimosul drum roman care merge de la Roma şi ajunge până în călcâiul peninsulei, a fost adăugat pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, a...
UNESCO a adăugat pe Lista Patrimoniului Mondial şi situl unui masacru din epoca apartheidului şi un sat în care a crescut Nelson Mandela, printre siturile din...
Satul antic Umm al-Jimal, din nordul Iordaniei, care a fost un important centru agricol şi comercial în epoca romană, a fost înscris de UNESCO pe Lista...
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a sărbătorit la începutul acestei săptămâni - de la distanţă - redeschiderea cultului musulman a fostei Biserici...
Scena muzicii techno din Berlin a fost inclusă pe lista patrimoniului cultural imaterial al UNESCO, ca recunoaştere a contribuţiei acesteia la identitatea...
O delegaţie a unei Comisii americane privind libertatea religioasă a anunţat că a decis să-şi scurteze o vizită oficială în Arabia Saudită după ce...
Mărţişorul, un şnur împletit dintr-un fir alb şi unul roşu, inclus în lista reprezentativă a Patrimoniului imaterial UNESCO şi care, potrivit legendei,...
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat luni, de Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, că speră ca în acest an Comitetul Patrimoniului Mondial să ia o...
Războiul din Ucraina a provocat distrugeri în valoare de 3,5 miliarde de dolari în patrimoniul şi sectorul cultural al ţării şi a generat pierderi de...
Ministerul egiptean al Antichităţilor şi Turismului a anunţat sâmbătă că a format o comisie de studiu în urma unei controverse legate de renovarea...
Pompieri argentinieni luptau împotriva unui incendiu ”scăpat de sub control” în Parcul Naţional Los Alerces, în Patagonia, care a devastat aproximativ...
Astăzi, 16 noiembrie, este încă un prilej de a ne simţi români şi, totodată, cetăţeni ai lumii, datorită elementelor de patrimoniu recunoscute de...
Ministra Culturii Raluca Turcan a anunţat că le-a transmis tinerilor liberali, care s-au reunit, sâmbătă, la Sighet pentru a- XIV -a editie a Şcolii...
Insula Anticosti din Quebec, martoră a primei extincţii în masă a vieţii animale din lume, a devenit marţi un sit al Patrimoniului Mondial, la două zile...
Mai mult de 50 de caravanseraiuri persane, un vulcan de pe insula franceză Martinica, situl Tell es-Sultan din Cisiordania, clădiri iudeo-medievale din oraşul...
Catedrala Sfânta Sofia şi clădirile monahale din Kiev urmează să intre pe lista Patrimoniului Mondial în pericol la jumătatea lunii septembrie, la fel ca...
Un cutremur de mică intensitate în Toscana, în centrul Italiei, a antrenat miercuri o scurtă evacuare a Catedralei din Siena, unul dintre monumentele-simbol...
Cel mai vechi manuscris al României este oficial în patrimoniul UNESCO. "Codex Aureus (Evangheliile lui Marcu şi Matei, secolul IX)", aflat în colecţiile...
Comitetul Interguvernamental al UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a aprobat joi înscrierea în Lista Reprezentativă a Patrimoniului...
Comitetul Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, reunit la Rabat, în Maroc, a decis înscrierea în Lista...
Naţiunile Unite folosesc imaginile satelitare să supravegheze distrugerea proprietăţilor culturale şi de patrimoniu provocate de ofensiva rusă în Ucraina...
Guvernul Ucrainei a solicitat ca oraşul port Odesa să fie inclus pe lista UNESCO a locurilor protejate din Patrimoniul universal, scrie BBC.
Două treimi din Marea Barieră de Corali din Australia prezintă cea mai mare suprafaţă de corali din ultimii 36 de ani, dar reciful rămâne vulnerabil la...